Sindromul de Canal Carpian

Tunelul carpian este situat la nivelul articulatiei pumnului format pe trei laturi din oasele carpiene, iar a patra latura este alcatuita dintr-un ligament inextensibil. Prin el trec 9 tendoane flexoare pentru degete si nervul median, structuri ce au rolul in miscarea degetelor si sensibilitatea pielii palmare si a degetelor 1-4.

Sindromul de tunel carpian este dat de compresiunea nervului median la nivelul articulatiei pumnului, avand o serie de simptome care afecteaza semnificativ functia mainii.

Programează o consultație!

CARE SUNT SIMPTOMELE SINDROMULUI DE TUNEL CARPIAN?

  • parestezii (senzatia de amorteala, de intepaturi)
  • scaderea sensibilitatii
  • senzatie de arsura permanenta
  • pielea devine uscata, fara sudoratie
  • durere la nivelul articulatiei pumnului, care poate iradia spre antebrat si mana
  • slabiciunea mainii (scaderea fortei musculare, a dexteritatii) cu afectarea
  • importanata a activitatii profesionale sau cotidiene
  • dificultatile de miscare a mainii sunt mai accentuate dimineata
  • senzatii de rece sau cald la nivelul mainii
  • pierderea functiei mainii
  • durere nocturna la nivelul pumnului si a mainii

CAUZELE SINDROMULUI DE TUNEL CARPIAN

  • miscari repetitive ale mainii datorate profesiei: tastarea la computer,
  • instumentisti (pianisti), muncitori manuali cu miscari repetitive, utilizarea
  • masinilor electrice ce produc vibratii, sporturi (tenis, golf)
  • sarcina: poate determina aparitia sindromului, cu disparitia dupa nastere
  • hipotiroidia
  • diabetul
  • artroza
  • traumatisme
  • factori genetici
  • obezitatea
  • anticonceptionale
  • chist sinovial, lipom

CINE POATE SUFERI DE SINDROM DE TUNEL CARPIAN?

Persoanele cele mai predispuse sa sufere de compresiunea nervului median sunt:

  • in special femeile cu varsta peste 40 ani (riscul este de 3 ori mai mare decat la barbati)
  • femeile gravide
  • persoanele cu diferite afectiuni reumatismale
  • lucratorii manuali, pianisti sau care persoanele care lucreaza intens la computer.

Află Prețul Aici

CUM SE DETERMINA DIAGNOSTICUL

Diagnosticul de tunel carpian se face prin teste clinice si electrofiziologice.

  • Testul Phalen este cea mai simpla metoda de diagnostic clinic al compresiunii nervului median in tunelul carpian: mentinerea mainii in pozitie de flexie maxima timp de 1 minut determina aparitia/agravarea simptomatologiei.
  • Testul Tinel se efectueaza prin percutia nervului median pe traiectul sau la nivelul pumnului si este pozitiv daca apar fulguratii in teritoriul sau de inervatie.
  • Testele electrofiziologice determina cu acuratete compresia nervului median prin masurarea conducerii nervoase si detectia nivelului unde sunt blocate impulsurile nervoase.
    In cazurile dificil de diagnosticat clinic se recomanda efectuarea EMG (electromiografia).

TRATAMENTUL

Cea mai eficace metoda terapeutica este fara indoiala interventia chirurgicala. Operatia se efectueaza ambulatoriu, sub anestezie locala sau bloc al nervului si consta in eliberarea nervului median prin sectiunea „acoperisului” tunelului carpian a ligamentului carpal transvers. Incizia este de mica (4-5 cm), iar inchiderea se face prin sutura cu fire separate.

Postoperator, articulatia pumnului va fi imobilizata pe atela timp de 12-14 zile, cand se vor indeparta firele. Reluarea activitatii se va face treptat, cu evitarea efortului fizic intens. Imediat postoperator se produce o ameliorare a simptomelor, cu aparitia unei senzatii de eliberare, de usurare.

Recuperarea sensibilitatii se face mai lent, regenerarea nervului fiind in stransa legatura cu varsta, vechimea compresiunii, boli asociate (diabetul) cu efect negativ, s.a.

Metode alternative de tratament:

  • imobilizarea pe atela
  • injectii cu corticosteroizi
  • fizioterapia
  • antiinflamatoarele nesteroidiene orale sau locala

Metodele alternative din pacate nu fac decat sa amelioreze temporar simtomele.